Alexandru Preda – IPEC Alba Iulia https://www.ipec.ro Lider Mondial prin Inovatie Performanta Eficienta si Competenta Wed, 16 Apr 2025 09:40:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.8 Producătorul de porţelan IPEC Alba Iulia, controlat de familia Covaciu, a bugetat afaceri de aproape 32 mil. euro pentru 2025 https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-buget-2025/ https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-buget-2025/#respond Tue, 14 Jan 2025 16:48:25 +0000 https://www.ipec.ro/?p=6856

IPEC (Întreprinderea de Porţelan Elena Covaciu), deţinută de famila Covaciu, unul dintre principalii furnizori ai IKEA de pe piaţa locală, estimează pentru anul 2025 o cifră de afaceri de 158 mil. lei (31,7 mil. euro), în creştere cu aproximativ 15% faţă de anul trecut, potrivit calculelor ZF făcute pe baza datelor transmise de companie. IPEC estimase pentru 2024 afaceri de aproximativ 137,5 mil. lei (27,6 mil. euro). Producătorul de porţelan din Alba Iulia a angajat anul trecut 80 de oameni şi intenţionează să continue recrutările şi în 2025. Compania a ajuns în 2023 la un număr mediu de 518 angajaţi, conform informaţiilor existente pe site-ul Ministerului Finanţelor.

„Pentru 2025 preconizăm angajarea a încă 50 de oameni. De asemenea, dorim să mai punem în funcţiune încă 50 de roboţi industriali“, a declarat pentru ZF Transilvania Cristian Covaciu, cofondator şi acţionar al IPEC. IPEC Alba Iulia este unul dintre cei mai mari producători de farfurii de porţelan din Europa, realizând la Alba Iulia peste 1% din farfuriile din întreaga lume. Producătorul autohton a devenit treptat unul dintre cei mai performanţi din lume, întrucât lucrează cu circa 350 de roboţi industriali şi cele mai noi tehnologii de producţie.

Sursa: ZF

]]>
https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-buget-2025/feed/ 0
Producătorul de porţelan IPEC Alba Iulia, controlat de familia Covaciu, finalizează anul 2024 cu afaceri de 27,6 mil. euro https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-rezultate-financiare-2024/ https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-rezultate-financiare-2024/#respond Fri, 13 Dec 2024 12:39:02 +0000 https://www.ipec.ro/?p=6793

IPEC (Întreprinderea de Porţelan Elena Cova­ciu), deţinută de famila Covaciu, unul dintre principalii furnizori ai IKEA de pe piaţa locală, estimează că va finaliza anul în curs cu afaceri de aproximativ 137,5 mil. lei (27,6 mil. euro), în scădere faţă de anul trecut, când compania a avut afaceri de 143,4 mil. lei (29 mil. euro), potrivit datelor publice.

IPEC a finalizat anul 2023 cu un profit net de aproape 4 mil. lei (892.000 de euro), de 2,4 ori mai mare faţă de anul ante­rior, când compania a a­vut un câştig net de 1,68 mil. lei (341.000 de euro), conform calculelor ZF fă­cute pe baza datelor de la Ministerul Finanţe­lor. Pro­du­că­torul de por­ţe­lan din Alba Iulia a ajuns anul trecut la un număr mediu de 518 angajaţi.

„Anul acesta, în do­me­­niul nostru de activitate vânză­rile s-au diminuat cu aproximativ 30%, şi din cauza fap­tului că au fost destul de multe cereri de insolvenţă. În 2024 am angajat 80 de persoane, iar pentru anul viitor pre­conizăm angajarea a încă 50 de oameni. De aseme­nea, dorim să mai punem în funcţiune încă 50 de roboţi industriali“, a declarat pentru ZF Transilvania Cristian Covaciu, cofondator şi acţionar al IPEC.

Sursa: ZF

]]>
https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-rezultate-financiare-2024/feed/ 0
Compania IPEC Alba Iulia, producătoare de TOP de porțelan, premiată la Gala Forbes 500 Business Awards 2024 https://www.ipec.ro/ipec-premiata-forbes-500-business-awards-2024/ https://www.ipec.ro/ipec-premiata-forbes-500-business-awards-2024/#respond Thu, 24 Oct 2024 13:04:02 +0000 https://www.ipec.ro/?p=6760

Compania producătoare de porțelan, IPEC, din Alba Iulia a fost premiată în cadrul Galei Forbes 500 Business Awards 2024 care a avut loc în data de 17 octombrie. Gala Forbes 500 Business Awards este cel mai important eveniment de business din România.

În cadrul ediției cu numărul doisprezece, a fost premiar spiritul antreprenorial care a perseverat și a fost rezilient indiferent de provocări. Antreprenorii români au fost nevoiți să se reinventeze și să devină mai agili, mai creativi, mai întreprinzători pentru a face față schimbărilor permanente, devenind mai puternici, mai curajoși și găsind aliați și parteneri puternici.

Gala Forbes 500 Business Awards este declinată din proiectul editorial Forbes România – FORBES TOP 500 – cel mai complex proiect editorial de pe piața românească dedicat promovării mediului de afaceri românesc și cel mai bun top de business din România.

„Mulțumim Forbes Romania, pentru această distincție și pentru oportunitatea de a celebra alături de o comunitate impresionantă de lideri și antreprenori de succes”, au transmis reprezentanții IPEC Alba Iulia în mediul online.

IPEC Alba Iulia este unul dintre cei mai mari producători de farfurii de porţelan din Europa, realizând la Alba Iulia peste 1% din farfuriile din în­treaga lume. Producătorul autoh­ton a devenit trep­tat unul dintre cei mai performanţi din lume, întrucât lu­crează cu circa 350 de roboţi indus­tri­ali şi cele mai noi tehnologii de pro­ducţie. Farfuriile ajung în toată lu­mea, din Europa în Noua Zeelandă şi Australia, în SUA şi chiar în China.

Sursa: Ziarul Unirea

]]>
https://www.ipec.ro/ipec-premiata-forbes-500-business-awards-2024/feed/ 0
Semnal de alarmă de la un mare producător român. Cristian Covaciu, IPEC Alba Iulia: Ne gândim să mutăm cu totul compania în altă ţară https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-relocare-companie/ https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-relocare-companie/#respond Fri, 30 Aug 2024 08:57:42 +0000 https://www.ipec.ro/?p=6488

Familia Covaciu ia în calcul ideea de a reloca producătorul IPEC Alba Iulia în altă ţară, din cauza evoluţiei preţurilor la energie din ultimii ani şi a neputinţei guvernului de a asigura predictibilitate şi un teren de joc echi­tabil pentru produ­cătorii români, în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank.

„Din păcate nu avem o situaţie mai bună ca cea de anul trecut. Astăzi nu ştim ce se va întâmpla după data de 31 martie 2025 când se liberali­zea­ză piaţa de ener­gie. În acest moment nu se doreşte, nu se pot prelungi con­tractele de energie. (…) Noi acum am terminat promoţiile de iar­nă şi ar tre­bui să ne pregătim pentru pro­moţiile de vară, dar nu putem face acest lu­cru, nu ştim la ce preţuri să ofertăm“.

IPEC Alba Iulia este unul dintre cei mai mari producători de farfurii de por­ţelan din Europa, realizând la Alba Iulia peste 1% din farfuriile din în­treaga lume. Producătorul autoh­ton a devenit trep­tat unul dintre cei mai performanţi din lume, întrucât lu­crează cu circa 350 de roboţi indus­tri­ali şi cele mai noi tehnologii de pro­ducţie. Farfuriile ajung în toată lu­mea, din Europa în Noua Zeelandă şi Australia, în SUA şi chiar în China.

În 2022, producătorul a fost lovit în plin de creşterile preţurilor la ener­gie, iar costul la energie a crescut a­tunci de cinci ori ca pondere în costu­rile de producţie, adică de la o factură lunară de circa 100.000 de euro la una de circa 1 milion.

„Energia însemna 7% din costuri şi a crescut până la 33% costul cu e­ner­­gia, după care a mai scăzut puţin şi acum e ia­răşi în creştere. Faţă de ace­eaşi perioadă a anului trecut, curentul electric era 500 lei/ MWh, iar acum se apropie de 800 lei/ MWh. Cu toate ta­xele incluse, trecem de 200 euro/MWh la curent electric, în con­di­ţiile în care restul Europei sau compe­tiţia noastră din Spania, Portu­galia are o energie de sub 100 MWh. Nu jucăm după aceleaşi reguli de piaţă“.

Lipsa de predictibiltate în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor la energie şi refuzul furnizorilor de a înainta o­ferte şi a se semna contacte generează o stare de incertitudine care îl împing pe Cristian Covaciu să se gândească la relocarea companiei în altă ţară.

„În acest moment, aşa cum îi spu­neam şi domnului ministru al ener­giei şi colegilor din zona noastră, noi ca IPEC ne uităm dacă nu e fezabil să mutăm cu totul compania în altă ţară, care să ofere o variantă mai bună de e­nergie. În ce lume credeţi că se poate compensa o creş­tere de cost de la 7% la 33% pe parcursul a două-trei luni?“.

Antreprenorul nu a luat încă o de­cizie în această direcţie, dar se aş­teap­tă ca situaţia producătorilor să se înrăută­ţească odată cu liberalizarea pieţei de energie din 2025.

„Sunt multe ţări interesante, deocamdată aş vrea să rămână la nivelul de proiect. Am cerut nişte studii să vedem situaţia în alte ţări, dar dacă vă uitaţi pe preţul energiei electrice o să constataţi că sunt multe ţări care au complet alt preţ. La gaz România încă are un preţ foarte bun, dar prin liberalizare şi prin lipsa competiţiei şi printr-o lipsă de competenţă la ANRE s-ar putea ajunge şi aici să fie foarte scump gazul“.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a avut întâlniri cu reprezentanţii IPEC Alba Iulia, dar nu a reuşit să vină cu răspunsuri şi soluţii pentru producătorul român.

„Deşi ministrul speră să scadă preţurile, eu zic că nu vor scădea, pentru că nu există competiţie reală. Eu nu văd cine sunt competitorii. Dacă stăm să ne uităm, pe gaz este un singur producător, Romgazul nu prea contează în această ecuaţie atâta vreme cât îşi aliniază preţurile după OMV Petrom, iar în ceea ce priveşte energia electrică avem câţiva foarte mari care fac tot, cum e Hidroelectrica sau Nuclearelectrica. La Hidroelectrica când am vrut să prelungim contractele nu s-a putut“.

Producătorul IPEC Alba Iulia a investit în ultimii ani pentru a-şi asigura măcar o parte din necesarul de energie, însă compania consumă şi energie electrică şi gaz, iar investiţiile acoperă doar marginal necesarul de energie.

„Noi în acest moment ne-am asigurat din energia totală 7% doar din cea electrică. Mai avem o valoare din ce în ce mai mare pentru cea pe gaz, deci 2% din energie putem să ne asigurăm singuri astăzi. Am făcut o investiţie de 1 MW în panouri fotovoltaice, mai facem una anul acesta, am mai propus un proiect de 5 MW pe care sperăm să îl câştigăm şi vom ajunge la 7 MW, dar gândiţi-vă că noi astăzi consumăm de trei ori mai multă energie, iar soarele bate câteva ore pe zi. În rest nu există o soluţie pentru ce avem noi acum“.

Producătorii şi jucătorii din industrie cer din ce în ce mai răspicat un Pact Industrial la nivel european, care să fie complementar Pactului Verde European, astfel încât industria să aibă o tranziţie mai realistă.

„Problema pe care o văd eu şi care mi se pare foarte tristă este că astăzi noi nu protejăm piaţa europeană de competiţia care vine din Turcia, din China, din Thailanda. Preţurile la energie sunt la niveluri derizorii faţă de ce plătim noi. Eu sunt de acord că trebuie să susţinem Europa, să susţinem războiul, susţinem Green Deal, să facem de toate, dar atunci trebuie să fii oarecum protejat. Adică noi avem costuri suplimentare peste costuri suplimentare, alţii nu au aceste costuri şi pot intra să vândă la preţuri fără taxe în Europa şi noi rămânem fără obiectul muncii“.

În 2023, cifra de afaceri IPEC Alba Iulia a fost de peste 143,4 mil. lei, în creştere cu circa 8% faţă de anul anterior. Compania are peste 500 de angajaţi în prezent.

Compania are o investiţie nouă planificată pentru o fabrică de ceşti de porţelan, în valoare de 10 milioane de euro, dar investiţia este pusă în aşteptare din cauza incertitudinii.

„De obicei noi întotdeauna în criză pregătim terenul pentru următoarele vânzări şi totdeauna am investit. Dacă ne uităm de câte ori a crescut IPEC, mereu când a fost ţara în criză noi am construit o fabrică nouă. De data aceasta mie îmi e frică să construiesc încă o fabrică pentru că nu ştiu care va fi viitorul“.

Sursa: ZF

]]>
https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-relocare-companie/feed/ 0
Profitul producătorului de porţelan IPEC Alba Iulia, controlat de familia Covaciu, a crescut de 2,4 ori în 2023, ajungând la aproape 4 mil. lei, la o cifră de afaceri de 143 mil. lei https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-profit-2023/ https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-profit-2023/#respond Tue, 02 Jul 2024 12:04:58 +0000 https://www.ipec.ro/?p=6475

Compania IPEC (Întreprinderea de Porţelan Elena Covaciu), deţinută de famila Covaciu, unul dintre principalii furnizori IKEA de pe piaţa locală, a finalizat anul 2023 cu un profit net de aproape 4 mil. lei (892.000 de euro), de 2,4 ori mai mare faţă de anul anterior, când compania a avut un câştig net de 1,68 mil. lei (341.000 de euro), conform calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. IPEC a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 143,4 mil. lei (29 mil. euro), în scădere cu 8,7% faţă de anul precedent, când compania a raportat afaceri de 157,1 mil. lei (31,8 mil. euro), potrivit datelor publice. Producătorul de porţelan din Alba Iulia a ajuns anul trecut la un număr mediu de 518 angajaţi.

IPEC se află printre cei mai mari jucători din lume în domeniul produselor de menaj şi porţelan superior, cu aproximativ 50 de mi­lioane de piese fabricate anual şi livrate la nivel global, din Japonia până în SUA, conform unor informaţii anterioare.

IPEC Alba Iulia lucrează atât cu restaurante, cât şi cu unii dintre cei mai mari retaileri din Europa, precum IKEA, Carrefour, Metro şi Aldi. Oficialii de la IPEC Alba Iulia au anunţat în toamna anului trecut că au în plan să investească 10 milioane de euro într-o unitate de producţie de ceşti din porţelan. Fabrica va fi amplasată tot la Alba Iulia, unde se află şi actuala unitate de producţie a companiei, iar construcţia urmează a fi demarată anul acesta, potrivit unor informaţii anterioare.

Sursa: ZF

]]>
https://www.ipec.ro/ipec-alba-iulia-profit-2023/feed/ 0
Producătorul de porţelan IPEC Alba Iulia, controlat de familia Covaciu, şi-a bugetat afaceri de peste 33 mil. euro pentru 2024 https://www.ipec.ro/producatorul-de-portelan-ipec-alba-iulia-controlat-de-familia-covaciu-si-a-bugetat-afaceri-de-peste-33-mil-euro-pentru-2024/ https://www.ipec.ro/producatorul-de-portelan-ipec-alba-iulia-controlat-de-familia-covaciu-si-a-bugetat-afaceri-de-peste-33-mil-euro-pentru-2024/#respond Fri, 05 Apr 2024 10:11:34 +0000 https://www.ipec.ro/?p=6439

Compania IPEC (Întreprinderea de Porţelan Elena Covaciu), deţinută de famila Covaciu, unul dintre principalii furnizori IKEA de pe piaţa locală, estimează pentru 2024 afaceri de peste 33 mil. euro, în creştere cu 15% faţă de anul trecut, potrivit calculelor ZF pe baza datelor transmise de companie. Ipec a finalizat anul 2023 cu o cifră de afaceri de aproximativ 29 mil. euro. Compania se află printre cei mai mari jucători din lume în domeniul produselor de menaj şi porţelan superior, cu aproximativ 50 de milioane de piese fabricate anual şi livrate la nivel global, din Japonia până în SUA, conform unor informaţii anterioare.

„Estimăm o creştere de 15% a afacerilor în acest an, faţă de 2023. Am ajuns la peste 500 de angajaţi, continuăm robotizarea fabricii din Alba Iulia, dar vom mai angaja şi personal“, a declarat pentru ZF Transilvania Cristian Covaciu, cofondator şi acţionar al IPEC.

În fabrica IPEC din Alba Iulia funcţionează în prezent câteva sute de roboţi industriali, compania aflându-se în topul firmelor din România ca utilizare a roboţilor industriali în procesul de producţie. IPEC Alba Iulia lucrează atât cu restaurante, cât şi cu unii dintre cei mai mari retaileri din Europa, precum IKEA, Carrefour, Metro şi Aldi. Oficialii IPEC Alba Iulia au anunţat în toamna anului trecut că au în plan să investească 10 milioane de euro într-o unitate de producţie de ceşti din porţelan. Fabrica va fi amplasată tot la Alba Iulia, unde se află şi actuala unitate de producţie a companiei, iar construcţia urmează a fi demarată anul acesta, potrivit unor informaţii anterioare.

Sursa: ZF

]]>
https://www.ipec.ro/producatorul-de-portelan-ipec-alba-iulia-controlat-de-familia-covaciu-si-a-bugetat-afaceri-de-peste-33-mil-euro-pentru-2024/feed/ 0
Forbes Business Awards 2023: Cristian Covaciu, Director general IPEC https://www.ipec.ro/cristian-covaciu-premiu-forbes-2023/ https://www.ipec.ro/cristian-covaciu-premiu-forbes-2023/#respond Mon, 08 Jan 2024 09:16:12 +0000 https://www.ipec.ro/?p=6380

IPEC, Alba Iulia, a fost înfiinţată în 1990 de familia Covaciu, iar astăzi este unul dintre cei mai mari producători de farfurii de porţelan din Europa. Antreprenorul provine dintr-o familie care a lucrat timp de câteva decenii în domeniul porţelanului.

Cristian Covaciu și-a propus să investească 10 milioane de euro într-o unitate de producţie de ceşti din porţelan, ce va fi amplasată tot la Alba Iulia, iar construcţia urmează să fie demarată anul viitor.

Fabrica ar urma să fie cea mai modernă din lume, în totalitate automatizată, cu tehnologii care vor fi folosite în premieră mondială, după cum declară Cristian Covaciu. De 100 de persoane va fi nevoie în noua fabrică pentru a supraveghea sistemul de producție.

IPEC are o capacitate de producție de circa 50 de milioane de farfurii pe an, iar producţia de ceşti ar completa portofoliul şi ar conduce la creşterea afacerii. Și în actuala fabrică sunt produse ceşti, însă ponderea acestui articol este mică.

Cristian Covaciu spune că a vândut până acum 650 de milioane de farfurii și doar câteva milioane de cești.

Anul trecut, firma a avut afaceri de 157 de milioane de lei, fiind cele mai mari venituri din istoria businessului. Produsele fabricate la Alba Iulia se găsesc în multe restaurante din România şi din Europa, dar şi în locuințele personale. IPEC lucrează cu restaurante şi cu unii dintre cei mai mari retaileri din Europa, precum Ikea, Carrefour, Metro şi Aldi. Antreprenorul spune că această perioadă, marcată de creşterea preţurilor, este unul dintre cele mai dificile momente ale businessului.

De-a lungul timpului, Cristian Covaciu a primit propuneri de a vinde compania, însă ea va fi preluată de următoarea generaţie, pentru că una dintre fiicele sale urmează să conducă businessul de familie.

Sursa: Forbes

]]>
https://www.ipec.ro/cristian-covaciu-premiu-forbes-2023/feed/ 0
IPEC și IKEA construiesc la Alba Iulia, cea mai mare fabrică de cești din Europa. Ce spune ministrul Finanțelor despre investiție https://www.ipec.ro/ipec-ikea-fabrica-cesti-europa/ https://www.ipec.ro/ipec-ikea-fabrica-cesti-europa/#respond Mon, 23 Oct 2023 13:08:34 +0000 https://www.ipec.ro/?p=6367

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor a declarat că Guvernul României susține construcția unei fabrici de cești în oraș, de către compania IPEC.

Ar urma să fie cea mai mare fabrică de cești din Europa, un proiect în parteneriat cu IKEA. 

Mai mult de atât, ministrul Boloș a declarat că a venit special la Alba Iulia pentru a vizita compania.

Mai pe scurt Boloș a vrut să vadă compania căreia Guvernul României i-ar putea da un ajutor de stat pentru construcța viitoarei fabrici. 

Declarația a fost făcută de Boloș, chiar în fața fabricii, după ce a vizitat unitatea de producție, luni, 23 octombrie 2023. 

Este vorba despre un proiect aflat în discuții avansate la nivelul conducerii IPEC și pe care Boloș îl cataloghează ca fiind o investiție strategică.  Fabrica ar urma să fie un proiect realizat împreună cu IKEA.

”Suntem acum în discuții pentru cel mai mare proiect și cea mai mare fabrică europeană, împreună cu IKEA care este de asemenea o investiție strategică pentru susținerea investițiilor pe care le realizează companiile și fiind vorba despre un asemenea proiect de o asemenea anvergură și un asemenea parteneriat este de datoria noastră să cunoaștem la fața locului problemele cu care se confruntă investitorii și mai mult să avem curajul ca aceste scheme de ajutor de stat, chiar unele personalizate să fie pentru noi un demers normal pentru a susține cu adevărat dezvoltarea economică a României”, a declarat Marcel Boloș ministrul Finanțelor în fața fabricii IPEC.

”Ministrul a vizitat fabrica IPEC unde s-a discutat în concret despre posibilitatea acordării unui ajutor de stat în cea mai mare fabrică de cești din Europa, care presupune o asociere între IKEA și IPEC, care împreună cu cealaltă fabrică realizează 3% din producția mondială de farfurii”, a declarat deputatul PNL de Alba, Florin Roman.

Recent, conducerea fabricii a declarat pentru alba24.ro, că dacă proiectul va deveni realitate, fabrica de cești ar urma să fie cea mai modernă din lume. Ar fi vorba de o investiție de peste 10 milioane de euro.

Cristian Covaciu, cofondatorul IPEC a precizat pentru alba24.ro, că la nivelul conducerii proiectul este în discuții avansate, însă depinde foarte mult de ceea ce va face Guvernul României, în următoarea perioadă.

Fabrica ar urma să fie cea mai modernă din lume, datorită faptului că va fi în totalitate automatizată, cu tehnologii care vor fi folosite în premieră mondială, a mai precizat Cristian Covaciu.

Ar urma să asigure undeva la 1% din producția mondială de cești. În ceea ce privește angajații, ar putea fi vorba de 100 de persoane care să supravegheze tehnologia și sistemul de producție.

Salariile ar urma să fie pe măsură, a mai explicat cofondatorul fabricii.

Ce este ajutorul de stat

Ajutorul de stat este o formă de sprijin financiar sau beneficii oferite de către guvernele naționale sau entități guvernamentale locale întreprinderilor sau altor entități economice, cu scopul de a promova anumite obiective economice, sociale sau politice.

Acest ajutor poate lua mai multe forme, inclusiv subvenții, scutiri fiscale, garanții de împrumut, împrumuturi preferențiale, investiții directe ale statului în întreprinderi și multe altele.

Scopurile pentru care se acordă ajutorul de stat pot varia de la stimularea dezvoltării economice și crearea de locuri de muncă până la sprijinirea sectoarelor economice considerate strategice sau favorizarea inovației.

Sursa: Alba24

]]>
https://www.ipec.ro/ipec-ikea-fabrica-cesti-europa/feed/ 0
IPEC Alba Iulia, investiție de 10 milioane de euro într-una din cele mai mari fabrici de ceşti de pe continent https://www.ipec.ro/ipec-investitie-fabrica-cesti/ https://www.ipec.ro/ipec-investitie-fabrica-cesti/#respond Mon, 09 Oct 2023 12:36:36 +0000 https://www.ipec.ro/?p=6355

IPEC Alba Iulia, unul dintre cei mai mari producători de farfurii de porţelan din Europa, investeşte 10 mil. euro într-una din cele mai mari fabrici de ceşti de pe continent.

Businessul a fost înfiinţat în 1990 de familia de antreprenori Covaciu, iar astăzi produsele realizate la Alba Iulia sunt trimise în toate colţurile lumii ♦ IPEC produce 1% din farfuriile din toată lumea.

IPEC Alba Iulia, unul dintre cei mai mari producători de farfurii de porţelan din Europa, are în plan să investească 10 milioane de euro într-o unitate de producţie de ceşti din porţelan. Fabrica va fi amplasată tot la Alba Iulia, unde se află şi actuala unitate de producţie a companiei, iar construcţia urmează a fi demarată anul viitor.

„Dacă totul va merge cum ne aşteptăm, avem în plan construcţia celei mai moderne fabrici de ceşti din lume, vrem să o con­struim tot la Alba Iulia. Dacă totul va decurge bine, construcţia va începe anul viitor. În şase luni ar putea fi gata fabrica, important este să nu fim încurcaţi cu diverse avize“, spune Cristian Covaciu, cofondator şi acţionar al IPEC, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un pro­iect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Compania reali­zea­ză deja într-o fa­brică din Alba Iulia farfurii de porţelan, ajungând chiar la o ca­pacitate de circa 50 mi­li­oane de farfurii pe an, însă producţia de ceşti ar putea completa portofoliul şi ar putea conduce la o creştere a busi­nessului afacerii româneşti.

În actuala fabrică sunt deja produse ceşti, însă ponderea acestui articol este mică în total, farfuriile fiind dominante clar.

„Investiţia vine să completeze o gamă de produse. Am vândut până acum în jur de 650 de milioane de farfurii, ceşti am vândut doar câteva milioane. Noua unitate ar veni să compenseze lipsa de ceşti din oferta noastră“, spune el.

IPEC Alba Iulia a fost înfiinţată în 1990, antreprenorul Cristian Covaciu venind dintr-o familie care a lucrat timp de câteva decenii în domeniul porţelanului. Primele produse fabricate la Alba Iulia au fost nişte figurine în formă de balerine din porţelan, însă astăzi compania mai produce doar farfurii şi ceşti. Anul trecut, firma a avut afaceri de 157 milioane lei, fiind cele mai mari venituri din istoria businessului, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.

Doar în Spania au fost vândute anul trecut peste 8 milioane de farfurii, iar antrepre­no­rul spune că produsele fabricate la Alba Iulia se găsesc în multe restaurante din România şi Europa, dar şi în casele oame­nilor. IPEC Alba Iulia lucrează atât cu restaurante, cât şi cu unii dintre cei mai mari retaileri din Europa, precum Ikea, Carrefour, Metro şi Aldi. Antreprenorul spune că această perioadă, marcată de creşterea preţurilor, este unul dintre cele mai dificile momente ale businessului.

„Într-un singur an, costurile cu energia au crescut de la 7% (pondere în total cos­turi) la 36%. Nu am pierdut clienţi, dar sunt presiuni din partea lor să reducem preţurile şi să ne aliniem produselor care vin din China. Preţul containerelor din China este de 1.500 de dolari per unitate. Nu mi se pare normal să vină de la zeci de mii de kilometri şi să coste doar 1.500 de dolari, iar noi să plătim de aici şi până în Germania circa 3.000 de dolari“, explică el.

Antreprenorul nu se aşteaptă la o scă­dere a businessului în acest an, însă îşi do­reş­te o aliniere şi o stabilitate la nivel euro­pean. Unii dintre cei mai mari competitori ai săi sunt producătorii din Spania şi Portugalia, care nu se confruntă cu aceleaşi preţuri ale energiei, având chiar costuri la jumătate faţă de businessul din Alba Iulia.

Loc de dezvoltare în piaţă mai există, spune Cristian Covaciu, însă este nevoie de predictibilitate.

„Dacă noi astăzi ar trebui să ofertăm promoţiile, să facem planul de Crăciun, nu prea ştim pe ce să ne bazăm, pe ce preţuri la curent şi gaze, ne străduim să ne stabilizăm aceste preţuri ca să putem oferta“, adaugă el.

De-a lungul timpului, antreprenorul a primit propuneri de a vinde compania, însă nu este un deziderat pentru el. În viitor, compania va fi preluată de următoarea generaţie, astfel că una dintre fiicele sale are în plan să conducă businessul de familie.

Sursa: Ziarul Unirea

]]>
https://www.ipec.ro/ipec-investitie-fabrica-cesti/feed/ 0
IPEC intenționează să construiască o nouă fabrică, la Alba Iulia. Va fi echipată cu cea mai modernă tehnologie la nivel mondial https://www.ipec.ro/ipec-noua-fabrica-alba-iulia-tehnologie/ https://www.ipec.ro/ipec-noua-fabrica-alba-iulia-tehnologie/#comments Fri, 06 Oct 2023 09:50:07 +0000 https://www.ipec.ro/?p=6337

Conducerea IPEC Alba Iulia este în discuții avansate în ceea ce privește construcția unei fabrici de cești, în oraș. Dacă proiectul va deveni realitate, fabrica de cești ar urma să fie cea mai modernă din lume. Ar fi vorba de o investiție de peste 10 milioane de euro. 

Cristian Covaciu, cofondatorul IPEC a precizat pentru alba24.ro, că la nivelul conducerii proiectul este în discuții avansate, însă depinde foarte mult de ceea ce va face Guvernul României, în următoarea perioadă. 

Mai exact sunt o serie de factori care trebuie luați în calcul în ceea ce privește investiția. Factori precum prețul la energie, stimulentele financiare pe care le oferă guvernul pentru companiile private.

Fabrica ar urma să fie cea mai modernă din lume, datorită faptului că va fi în totalitate automatizată, cu tehnologii care vor fi folosite în premieră mondială, a mai precizat Cristian Covaciu.

Ar urma să asigure undeva la 1% din producția mondială de cești. În ceea ce privește angajații, ar putea fi vorba de 100 de persoane care să supravegheze tehnologia și sistemul de producție. Salariile ar urma să fie pe măsură, a mai explicat cofondatorul fabricii.

Sursă foto: captura ecran Youtube, Conaf România.

Sursa articol: Alba24

]]>
https://www.ipec.ro/ipec-noua-fabrica-alba-iulia-tehnologie/feed/ 1