Compania Ipec Alba Iulia- un business de succes, cu manageri iscusiti

Posted By: Adriana Onea On: Wednesday, February 22, 2017 Comment: 0 Hit: 1048

De curând, compania IPEC din Alba Iulia a demonstrat nu numai faptul că este un business de succes, dar și faptul că la conducerea ei se află manageri iscusiți, vizionari și dedicați.

Compania a primit joi, 16 februarie 2017, recunoașterea la nivel național pentru eforturile depuse în decursul a 27 de ani de activitate.  Directorul General Ipec, Cristian Covaciu, a fost ales antreprenorul anului 2016 în România, în cadrul uneia dintre celei mai prestigioase competiții de business, Entrepreneur of the Year.

Astfel, acesta intră în finala mondială pentru titlul “World Entrepreneur of the Year”, Oscarul Antreprenorilor”, gala care se va desfășura in iunie 2017 la Monte Carlo și unde va concura cu antreprenori din alte 59 de țări.

Sursa Foto: EY Romania

Istorie

Compania pe care o conduce alături de familie fost înființată în 1990, ca o mică afacere, producătoare de articole decorative. Ulterior, familia Covaciu construiește una dintre cele mai moderne fabrici de ceramică din lume și contractează capacitatea de producție pe următorii 5 ani.
Astăzi, compania deține 6 hale de producție unde se produc peste 1% din producția mondială de farfurii, iar capacitatea de producție s-a dublat continuu, la fiecare 3 ani.

Dezvoltare

Cu investiții masive în cercetare și în tehnologie, compania a apelat și la inteligența artificială încă din anul 2005,  aici începându-și activitatea primul robot utilizat în industria ceramică din România.  Astăzi, compania deține peste 250 de roboți și se află în topul firmelor din România ca utilizare a roboţilor industriali în procesul de producţie. Aceștia ușurează sarcinile angajaților și optimizează procesul de producție.

Nivelul de tehnologizare ridicat permite ca productivitatea muncii  în Ipec să fie de 3 ori mai mare decât media pe țară.

De la producția de semifabricate și până la configurarea și instalarea de echipamente noi, totul se realizează in-house, cu angajați ai companiei.

Cu un venit anual de peste 22 de milioane de euro, compania se dezvoltă dinamic, atrăgând anual noi clienți și noi piețe de desfacere. Aproximativ 40 de milioane de piese, dintre cele mai diverse, ies anual pe porțile fabricii și ajung pe rafturile magazinelor din întreaga lume, fiind printre puținele companii care au reușit să livreze produse de menaj în China. Compania are setate obiective pe termen lung și își propune ca până în 2020 să realizeze automatizare completă în interiorul fabricii, astfel încât toți angajații să aibă doar sarcini de supraveghere a proceselor, nu de execuție. De asemenea, până în 2020, productivitatea muncii va ajunge la 35 de euro/angajat/oră în companie.

“Lumea se schimbă foarte repede, iar cea mai bună modalitate de a fi în pas cu tehnologia este să fii chiar tu cel care o dezvoltă!”, este deviza sub care își ghidează activitatea antreprenorul .

Tehnologia extrem de precisă pe care o aplică este motivul calității superioare a produselor sale. Fiecare lot produs de companie este atent verificat și selecționat, astfel încât să îndeplinească cele mai exigente standarde de calitate mondiale existente în industrie. Tocmai datorită acestui lucru, compania a atins performanța de a nu se confrunta deloc până în prezent cu reclamații din partea clienților, deși a livrat până în prezent peste 350 de milioane de produse.

Angajați

Angajații sunt cea mai importantă verigă în atingerea succesului actual de către Ipec. Dezvoltarea continuă și creșterea capacității de producție a necesitat crearea permanentă de noi locuri de muncă pentru persoanele din județ și nu numai.

Compania din Alba Iulia oferă angajaților formare profesională, un pachet de salarizare atractiv, bonuri de masă și transport gratuit și este în căutare de persoane proactive și responsabile, dornice să se dezvolte într-un mediu profesional, cu posibilități de creștere profesională.

În prezent, compania e dornică să angajeze persoane pasionate de tehnică, chimiști, specialiști în informatică, dar și muncitori calificați și necalificați.

Persoanele care se află  în căutarea unui loc de muncă pot aplica pentru un job direct la sediul societății din Alba Iulia, Str Alexandru Ioan Cuza, nr 33-38 sau online, prin trimiterea unui CV la adresa de e-mail angajari@ipec.ro

Responsabilitate socială

Sursa foto: Forbes.roResponsabilitatea socială este parte din strategia de management a companiei , care a dezvoltat în decursul timpului colaborări frumoase cu diverse instituții, fundații și Ong-uri, printre care și Asociația Speromax, Fundația Comunitară Alba, Universitatea “1 Decembrie 1918”.

De asemenea, compania susține activ învățământul din județ, pentru a-și asigura necesarul de personal calificat pentru viitor. 
Din septembrie 2013, prin implicarea în înființarea Școlii Duale din Alba-Iulia , compania instruiește, alături de alte 4 companii din județ, tineri în profesii tehnice, care au astfel posibilitatea de a învăţa în spaţii renovate, cu ateliere dotate cu echipamente moderne, dar şi oportunitatea de a se angaja la finalul cursurilor.






Sursa foto: forbes.ro

Planuri de viitor

Deși este una dintre cele mai puternice companii din județ și se află în top 3 mondial între companiile producătoare de articole din vitrus menaj, Ipec dorește în continuare să se extindă și vizează construirea de noi unități de producție în viitorul apropiat. Având întreaga capacitate de producție rezervată pentru următoarea jumătate de deceniu, compania își va concentra atenția și în următorii ani pe dezvoltare și inovație, căutând să își optimizeze la maximum procesele.

Galerie foto:

    

     

     

Sursa articol: http://ziarulunirea.ro/foto-compania-ipec-alba-iulia-un-business-de-succes-cu-manageri-iscusiti-409629/

Comments

Leave your comment